În spatele cortinei

Zâmbetele de sub fard au dispărut
Zgomotul tuturor paşilor şi-a pierdut ultimul ecou.
Acum e linişte.
Şi scena e goală
Spectacolul nu se mai joacă.
Actorii au îmbătrânit.
Unii au murit, credeau
Când au venit că vor urca pe marile scene.
Dar nu au făcut decât repetiţii.
Niciodată în serios.
Întotdeauna în spatele cortinei
Ca să nu vadă
Spătarele goale ale scaunelor
Ca nişte pietre de mormânt.
Îşi ştiau rolurile aşa de bine, că nici acasă când se duceau
Nu mai erau ei.
Unul era amorez,
Alta adulterină.
Unul, un împărat în declin
Altul declinul însuşi.
Genii, nebuni, ...
Un băiat, s-a sinucis odată pe scenă
Şi apoi n-a mai trăit.
Aşa de bine îşi învăţase rolul.
De mâine încep alte repetiţii
Şi câţiva actori tineri sunt convinşi
Că vor juca pe marile scene.
Dac-ar şti...

Dacă (poezie cu amor)

Daca aş privi odată în ochii tăi
Şi tu mi-ai mângâia cu gene privirea
Dacă te-aş lua-ntr-o doară de mână
Şi aş... alerga cu tine aiurea
Dacă acolo, aiurea
Unde-am ajunge
M-ai săruta de trei ori
Cu sabia ucigtatoare
A gurii tale,
Pe umeriu şi pe frunte,
Ca pe cavaleri
Daca atunci voi rasturna cu iubirea ta
Un munte, ca profetul care a crezut,
Dacă-mi vei spune o singură dată
Numele şoptit
Chemat
Dacă...
Dacă măcar un gând
Din toate astea te-ar face să zâmbeşti
N-aş mai scrie nimic vreodata, începând cu dacă.
Dă-mi mâna! Ai un fluture în palmă!

La oglindă

În faţa mea încerc să exist.
Şi o fac speriindu-mă atât de des
De noua încântare a oglinzii.
Fiecare descoperire e un cer nou.
Nu aş căuta niciodată să văd
Din ce e făcută oglinda.
Prea e fascinant chipul de acolo.
Să ne privim în oglindă cu atenţie.
Şi cu pseudo-narcisism.
Poate învăţăm să iubim.
Chiar dacă doar iubim iubirea.
Ca o oglindă, care oglindeşte totul
Dar pe ea nu se poate niciodată oglindi.
Să vezi atunci cât e de greu
Ca în faţa ta, cu neruşinare,
Să încerci să exişti.
Perfid, pas cu pas.
Daa, uite-mă-s!
Mă recunosc.
Şi cu stupoare descoperi
Desigur, prea târziu,
Că ochiul de sticlă prin care credeai,
Sperai că te priveşti,
Nu era o oglindă. Te-ai păcălit.
Era doar o fereastră.








De la început

Şi-atunci
Atunci când acum
Va fi de nerecunoscut
Când marea va curge
Ca de la început
Când lumea
Va gânguri demonic
În aşteptarea... primului păcat
Vei veni tu
C-un şarpe însetat
Dansând pe după gât
Pe după gât de lut
Din lutul neînceput
Din mărul negustat
Iar atunci, eu voi plânge, copil împieliţat,
Şi-ţi voi muşca
De-acolo,
De la-nceput.

Cea mai corectă poezie
Despre mine,
Cu mine
Autoportret,
Ar trebui să fie, o pagină goală
Şi adâncă
Ca o groapă.
Iat-o
Autoportret

Cu timpul prin mine

Timpul se scurge plăpând printre mine
I-aud doar foşnetul glasului-gând
Târându-se-n umbră , privirea-ntorcând
Ca recile-n sânge jivine.

Îi stau înainte cu trupul vibrând
Întors mă priveşte, închis către sine
Şi moartea aleargă prin negrele-i vine
Îi stau şi-l privesc aiurând.

Imprecizie

S-a îndoit aripa unui gând
Ce se pregătea de alte zări
Şi ochiul a fost silit astfel
Să se întoarcă în mocirla
Timpului dat.

Ce durere ochiului,
Privindu-se privind
În imperturbabilă, greţoasă enervare.
O mocirlă, ştie despre ea
Că e.

O aripă nouă a tăcerii
A sosit să spulbere vechiul gând
Şi-un bocet prelung
Prevesteşte trist
Un nou început.

De ziua mea

Azi se-aud clipele cum merg tiptil,
Pândesc în penumbră să vadă-nceputul
Se-ascund de lumină pândind la trecutul
De vreme, pe drum, cu miros de copil.

Azi clipele râd, adunându-se toate,
Mi-adună din basme un cântec de ceas
Din clipa cea lungă, o clipă popas.
Azi clipele râd şi vorbesc despre moarte.

O lumina

Lumina apei exista pentru ca
cerul exista ca sa o lumineze
pentru ca el este luminat
ca sa existe, pentru ca
tu esti
ca ele... sa fie
macar o data
luminate
cuiva.


Acolo...

Am fost acolo
atunci cand am stiut...
atunci cand ceea ce am stiut
nu am putut spune nimanui
pentru ca nu aveam cuvant
nici gand
atunci cand, pentru prima oara, am plans
cu altceva
decat cu lacrimi.


A clipi

Secundele nu exista.
Sunt doar o inventie a omului-timp
care a sperat ca numaratoarea se va opri
ca va putea macar o data sa spuna:
Opreste-te clipa.
Dar timpul s-a razbunat
si secundele nu au vrut sa-i recunoasca
nicio clipa
vreo clipa.

Urcăm căzând

Urcăm căzând
Uităm urcând,
Că pe pământ,
Nu-i cer, ci vânt
Şi vântul trece
Şi se schimbă
Uităm că-n vânt
Totul preschimbă
Şi nori şi cânt
Şi visul blând
Al oamenilor
Pe pământ

Şi privim reci
În albii seci
De vânt uscatele poteci
Cum umblă lung
Şi-ngust prin prund
Mânate doar
De-un singur gând
Să urce
Tot aşa
Căzând,
Uitând mereu că
Totu-i vânt
Şi cerul lor e
sub pământ



Un semn

...şi mi-a venit să-ntreb,
Să strig, să ţip:
Ce linişte-i în cer
Şi-aici sub el...
Nimic!
S-a stins lumina
Ce-mbăta pe zei
Şi adorăm aici, pe veci
Scântei!

E-o foamete de zarvă
În cetate.
Şi ne-adunăm pe ziduri,
Să privim în noapte,
Cum îngerii adună
rugăciuni din şoapte,
cum oamenii rostesc spre cer
cuvinte moarte.

Şi ne e teamă să citim în stele
Că le vedem mereu plângând
de vise rele.
Şi ne-amăgim c-un gând hoinar
Şi fără-ndemn
Că vom găsi de sus
Sau din pământ
Vreun semn.