Nu lua niminic in serios. Caragiale avea dreptate. Numai prostul e serios. Sunt versurile unui individ atat de singur incat nici macar cu el nu mai e, dar care se amuza. Teribil monser.

Exista creiere doar pentru pane.

(blogui-m-as si n-am cui). Mofturi!

joi, 31 ianuarie 2008

Finalurile. Singurele care au ceva grandios. Numai ele conţin o ruptură, o despărţire, un regret şi o speranţă. Trebuie să fii foarte puternic să suporţi finalurile. Să simţi aproape în tine cum ceasul merge invers. Dacă cineva ar avea percepţia asta de la naştere ar fi un monstru. Poate ăsta e urmaşul omului. Prădătorul lui. Omul care nu percepe timpul decât ca pe o curgere înapoi. Deşi s-a scris atâta despre asta nimeni nu trăieşte clipele regresiv. Pentru că dac-ar fi fost aşa, nimeni n-ar fi ştiut ce înseamnă un început. Ar fi fost numai finaluri continue, mai lungi sau mai scurte, mai frumoase sau mai monotone.