Si atunci Maricica s-a apucat sa scrie ceva mai sentimental. De exemplu despre iubire. Stia ea ceva. Si-a facut si un blog si a scris la o revista pe internet, unde oamenii publicau povestiri despre iubire si poezii. Tot despre iubire. Totul despre iubire. Si toti scriau. Si Maricica prinsese gustul. Si in fiecare seara ajunsese sa nu mai poata adormi pana cand nu visa putin in spatiul acela virtual in care, virtual, era scriitoare si, virtual iubea. Evident multimea adoratorilor-artisti de pe site ajunsese in delir. Pana tastaturica sau mouso-monitorica a Maricicai, era o pana-condei, de neegalat.
Totul a inceput insa cand un domn, Maricel pe nume, s-a hotarat sa scrie. A publicat la aceeasi revista si a avut un succes absolut iesit din comun. Oamenii comentau simultan si favorabil scrierile sale, cu mult entuziasm. Se bloca site-ul, se blocau calculatoarele, pica internetul, ceilalti incetau sa mai scrie. Nu aveau timp decat sa citeasca, sa inghita, sa hapaie in disperare minunatele texte ale lui Maricel. O singura ciudatenie avea Marcel. O anunta mereu pe Maricica ca o sa i-o traga cat de curand. Ciudat, pentru ca altminter Maricel era extrem de sobru. Nu scria decat despre moarte, despre mizerie si despre oameni tristi care faceau din tristetea lor o lume estetica plina de culori de toamna. Desigur, desigur, nimeni nu indraznea sa-l intrebe ce are cu Maricica si in definitiv de ce este atat de vulgar. Unii se gandeau ca poate o fi fost invidios pe succesul fetei. Dar era imposibil. La calibrul lui, un scriitor adevarat, in toata puterea cuvantului... poate ii place de Maricica. Dar asa vorbesti cu o femeie... ? Un asa scriitor? sa se preteze la...
Nimeni nu a aflat aceasta taina. Si cel mai ciudat a fost ca cei doi, care scriau in fiecare seara, si se intreceau in metafore si in imagini, au incetat brusc sa scrie. In acelasi timp. Nimeni nu a mai auzit de ei, pe internet desigur. La cererea membrilor site-ului, si a altor navigatori s-a lansat un apel catre oricine ar fi dat de urma celor doi. Voiau sa stie macar daca mai sunt in viata si daca mai scriu. Daca si-au schimbat crezul artistic. Dupa multe cautari un mesaj anonim a aparut in sfarsit pe acelasi site. Desi scriitorul spusese despre el ca este anonim, si refuzase orice identificare, cuvintele spuse au avut un efect extraordinar: A spus: Marcel, acum am inteles. teiubesc!.... Si atat. Pentru toti era clar. Nu putea fi decat Marcela, vorbind despre mesajulpe care Marcel i-l tot trimisese in trecut. Emotionant! Cei doi au intrat in legenda si acum cand pe strada sau in autobuz, oamenii aud celebra replica a lui Marcel, parafrazata poate fara s-o stie, de vreun vagabont de rand, o lacrima fugara se poate zari in ochii calatorilor.